Latest Movie :

SELFLESS 2015, ONLINE SUBTITRAT HD 720P

Un aristocrat foarte bogat bolnav de cancer în stare terminală, acceptă să fie supus unei proceduri medicale radicală care presupune transferarea conştiinţei sale în corpul unui tânăr sănătos din punct de vedere fizic. Însă aparenţele sunt înşelătoare, iar acest lucru devine evident atunci când începe să descopere misterul care se află în spatele originii corpului. Acesta nu a fost o „simplă carcasă goală” aşa cum i s-a promis, ci a fost o persoană care avea o viaţă normală şi o familie, iar organizaţia care a se află în spatele acestui mister este capabilă să ucidă pentru a păstra secretul. Pentru ca situaţia să devină şi mai rea, el are de-a face cu ameninţarea de-a pierde controlul asupra corpului pe care-l posedă în momentul de faţă şi conştiinţa posesorului iniţial iese la suprafaţă, ştergându-i memoria lui în timp ce face asta.









Vezi filmul online Self/less 2015 (Transfer de viaţă), în calitate HD 720p şi cu subtitrare în Română.


SERVER 2


SERVER 3
Share this article :

Trimiteți un comentariu